Le peuple qui apportait la pluie

J'ai traversé de nombreux chemins,
Pour ressentir, apprendre, comprendre,
J'ai abandonné mes soies et mon or,
Pour m'asseoir avec les gens qui pouvaient la plouie apporter.
"Rudă paparudă", encore et encore.

Ils habituaient de parler aux forêts,
Mais aux autres couper leurs arbres, ils laissaient
Niant leur origine, de rien à nourrir.
Nomades, comme les anciens Thraces l'étaient,
Sont allés à la recherche d'autres territoires.

Dans l'obscurité
Mes racines peuvent-elles communiquer ?
Suis-je toujours aussi grand qu'un pilier,
Pourrais-je créer ?
Quelqu'un pourrait-il sentir mon parfum ?

I've transited many paths,
To feel, to learn, to understand,
Gave up my silks and gold,
To sit with the people who could bring the rain.
"Rudă paparudă", again and again.

They used to talk to forests,
But let others cut their trees,
Denying their origin, of nothing to feed.
Nomads, as ancient thracians were,
Went on looking for other territories.

Out in the darkness
Can my roots communicate?
Am I still tall as a pillar,
Could I create?
My perfume, could anyone scent?

Am tranzitat multe căi,
Pentru a simți, a învăța, a înțelege,
Am renunțat la mătăsuri și aur,
Pentru a sta cu oamenii care ploaia pot chema .
"Rudă paparudă", o dată și încă o dată.

Cu pădurile obișnuiau să vorbească
Dar le-au permis altora să le taie copacii,
Negându-și originea, din nimic să se hrănească.
Nomazi, cum tracii antici erau,
Au plecat în căutarea altor teritorii.

Afară, în întuneric
Pot rădăcinile mele să comunice?
Sunt încă înalt ca un stâlp,
Aș putea crea?
Parfumul meu, îl va putea simți cineva?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: